Teambuilding la Cheile Dâmbovicioarei

Perioada: 28-29 martie 2009

 

“Teambuildingul a avut ca scop atât finalizarea prezentărilor celor patru proiecte propuse de membrii Clubului în perioada iunie 2008 - martie 2009, cât şi stabilirea modului de prezentare a acestora. A fost un teambuilding în care am învăţat cum trebuie structurată o prezentare power point, cum expunem şi cum susţinem în faţa auditorilor mesajul pe care ne propunem să-l transmitem. Tot acum am conştientizat că fiecare membru al echipei începe să-şi impună punctul de vedere.
Am plecat din Bucureşti sâmbătă dimineaţa şi am urmat un traseu necunoscut nouă: Bucureşti - Târgovişte - Câmpulung - Cheile Dâmbovicioarei. Traseul ne-a descoperit arhitectura deosebită a caselor tradiţionale din zona Muscelului. Am simţit cum primăvara îşi spune cuvântul: merii înfloriţi îmbrăcaseră în straie de sărbătoare satele, în timp ce mieii zburdau obraznici prin iarba crudă încă. Am făcut aprovizionarea pentru pregătirea meselor cu produse tradiţionale cumpărate chiar de la localnici. Au fost la înălţime celebrele mere de Voineşti, caşcavalul afumat de Rucăr şi siropul de afine. Am vizitat Mănăstirea Negru Vodă, ctitorită în anul 1215, prin tradiţie de Radu Negru Voievod şi rezidită de Basarab I, precum şi muzeul mănăstirii. Evlavia şi ospitalitatea deosebită a monahilor ne-au făcut să simnţim încărcătura istorică şi culturală a locului. Colegii noştri, elevi ai Colegiului Naţional “I. C. Brătianu” din Piteşti ne-au dat întâlnire la Mausoleul de la Mateiaş. Ajunşi la pensiunea din Cheile Dâmbovicioarei, am mâncat pe afară, deşi căldura primăverii nu era prea generoasă. A urmat o scurtă pauză de odihnă, după care am trecut la treabă: finalizarea prezentărilor, dicuţii aprinse, păreri împărţite. Studentele de la Facultatea de Arhitectură “Ion Mincu”, membre ale Clubului Harta Verde, ne-au prezentat rezultatele muncii lor : propunerile de amenajare a parcurilor şi zonelor dezafectate stabilite de proiectele nostre. A urmat masa de seară, servită la o oră destul de înaintată. A doua zi, învioraţi de aerul curat de munte, am participat la un curs de PR susţinut de Irina Acostăchioaiei de la Mercury 360. După masa de prânz ne-am luat ramas bun de la gazde şi am plecat, traversând dealurile Argeşului, spre un alt loc minunat, rupt de lume: Mănăstirea Văleni. Aici am descoperit interesanta arhitectură a culelor boiereşti şi arta ţesutului de covoare. În drumul spre Bucureşti ne-a cuprins o umbră de tristețe la gândul că parăsim acele locuri minunate, pline de linişte, pentru a ne întoarce în oraşul zbuciumat, pentru care ne străduim să propunem mici schimbări.”


Peţa Valentin, membru

 



Poze