GREEN MAP

Actul de naştere al primei Hărţi Verzi corespunde anului 1992. Pe atunci, Wendy Brawer, o americancă stabilită la New York, a avut ideea de a realiza o hartă care să ajute turiştii, pe cei stabiliţi de curând în oraş, dar şi pe newyorkezii get-beget să identifice cu uşurinţă obiectivele naturale şi culturale semnificative, valoroase pentru mediul urban al marii metropole. Un alt grup ţintă au fost delegaţii şi ONG-urile reuniţi aici din toată lumea pentru a pregăti documentele ce urmau a fi prezentate la Conferinţa de la Rio (intrată în istorie ca primul “Summit al Pământului”) în ideea de a le oferi o imagine a stadiului dezvoltării durabile abordată prin prisma resurselor comunităţii – parcuri şi grădini comunitare, drumuri verzi, pieţe agroalimentare cu produse locale, muzee, galerii de artă, ONG-uri active, puncte de informare, magazine cu produse ecologice şi multe altele. Scopul iniţial al acestei hărţi era de a prezenta oraşul dintr-o perspectivă nouă, atractivă atât pentru vizitatori cât şi pentru comunităţile locale şi care să genereze conştientizare şi implicare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă de aici.

Succesul pe care l-a avut această neobişnuită iniţiativă avea să-şi cunoască deplina consacrare după trei ani, mai precis în 1995, când firma lui Wendy, Modern World Design care realizase prima hartă, a devenit Green Map System, primul pas spre dezvoltarea unei reţele globale de proiecte asemănătoare. Pentru a fi acesibilă la nivel global, adică pentru a uşura comunicarea dintre comunităţi diferite din punctul de vedere al limbii vorbite sau al obiceiurilor, şi, în acelaşi timp, pentru a promova conceptul esenţial de “local” a fost nevoie de crearea unui limbaj special, echivalentul îmbunătăţit al unui esperanto transpus în semne. Astfel au fost create simbolurile Green Map, care, pe baza unor criterii bine stabilite, dar şi flexibile, pentru a nu şterge nuanţa locală, ajutau comunităţile din toată lumea să descopere mai uşor resursele durabile de care dispun şi apoi să le arate tuturor, exprimându-le simplu, prin simboluri pe care le putea înţelege oricine.
Fiecare hartă este unică, după cum unic este şi portretul fiecărei comunităţi, însă toate utilizează acelaşi sistem de simboluri pentru a le face uşor de comunicat.

În prima decadă de la lansare, 1995-2005, proiectul a ajuns pe aproape toate continentele, în nu mai puţin de 46 de ţări, cu peste 300 de proiecte locale. Astăzi, Harta Verde reprezintă nici mai mult nici mai puţin decât o mişcare la nivel global, energizată prin responsabilitate şi acţiune locală. În această mişcare sunt implicaţi designeri, specialişti în probleme de mediu înconjurător, studenţi şi elevi, proiectanţi, urbanişti, reprezentanţi ai municipalităţilor şi membri ai mai multor comunităţi.
Hărţile Verzi reprezintă, în marea lor majoritate, zone urbane, dar pot reprezenta şi regiuni mai extinse.

Începând cu anul 2007 a fost creată pe internet o adevărată comunitate virtuală a Hărţilor Verzi. Aici veţi găsi informaţii extinse despre sistemul Green Map, instrumente care să vă ajute să construiţi propriile hărţi verzi, comunicate de presă, distincţii acordate, descrierea fiecărui proiect local, impactul pentru fiecare comunitate, proiecte de viitor şi multe, multe altele. Toate acestea la www.greenmap.org

La nivel global, Green Map înseamnă:

  1. 462 de proiecte în 50 de ţări de pe 6 continente
  2. peste 1.000.000 de hărţi tipărite
  3. peste 7.000 de obiective cartografiate

Green Map:

  1. sprijină oameni de toate vârstele şi din toate domeniile să identifice şi să cunoască resursele naturale şi culturale ale comunităţilor din care fac parte;
  2. promovează iniţiativele sustenabile ale comunităţilor răspândite pe tot globul;
  3. construieşte reţele de comunicare care extind capacitatea comunităţilor şi încurajează dezvoltarea durabilă la nivel local, regional şi global;
  4. învaţă despre diversitatea şi lucrurile frumoase care ne înconjoară pentru a da o mână de ajutor la construirea unui mediu urban mai bun, adică mai sănătos şi durabil.

Linkuri utile

www.greenmap.org - Site-ul reţelei globale Green Map
www.greenatlas.org – O colecţie de proiecte de succes din Asia şi America de Nord, disponibilă şi în format pdf
http://europe.greenmap.org – Reţeaua europeană de proiecte Green Map

site map | contact

copyright 2008 Proiect realizat de Goodartofnoon in colaboare cu Greenmap.org