Cristi Ludu - preşedinte Club Harta Verde

Harta Verde Bucureşti nu s-a limitat la un simplu inventar al resurselor durabile ale oraşului, localizate pe o hartă. Ne dorim ca ideile transmise să aducă un răspuns din partea comunităţii, în sensul construirii unor proiecte proiecte concrete care să ofere soluţii pe măsura nevoilor lor. Harta Verde înseamnă să redescoperi oraşul, să înţelegi că poţi pune umărul la dezvoltarea sa durabilă.

 

Adina Suru - vicepreşedinte Club Harta Verde

M-am lăsat prinsă în ideile și proiectele inițiate de o echipă tânără, cu oameni minunați, a căror personalitate, inteligență şi hotărâre nu te lasă să rămâi indiferent sau să uiți de adevăratele valori, ci îţi oferă motivația necesară și credința că ceva se poate schimba în bine, atât pentru dezvoltatea Bucureştiului, cât și pentru dezvoltarea noastră ca indivizi. Vă invit să deveniţi membri ai Clubului şi împreună să aducem o schimbare în bine comunităţii în care trăim.

Irina Acostăchioaiei - membru

Cred în Harta Verde pentru că e un proiect care trece de pe hârtie în concret, pentru că educă şi ne dă tuturor instrumente prin care să putem face singuri mai multe pentru mediul şi comunitatea în care trăim. Harta Verde ne deschide ochii şi ne învaţă cum să privim lucrurile care ne înconjoară, resursele faţă de care suntem responsabili. Harta Verde a demonstrat că există încă entuziaşti pentru care a face un bine şi a lucra în folosul comunităţii vine înainte de orice beneficiu material sau de imagine.

Cristi Lascu - membru

Pentru a face Harta Verde cu parcuri, monumente, baze sportive, voluntarii proiectului au bătut străzile capitalei, au scotocit după date, s-au ciocnit cu edili indiferenţi. Harta arată bucureştenilor cât de puţine oaze au mai rămas în pustiurile de beton. Chiar şi aşa ar fi trebuit precizat în legenda hărţii «verdele este exagerat» pentru că şi în acele insule arborii sunt tot mai ameninţaţi şi ciuntiţi, iar diferite construcţii iau locul ierbii. Harta Verde este ieşirea spre un pas din indiferenţă. Odată ce am în faţa ochilor dreptul meu cetăţenesc, voi reacţiona mai repede şi mai eficace la agresiune. La scara unui oraş, a unui cartier, bloc sau stradă, Harta Verde ar putea deveni un instrument de lucru cotidian. Şi succesul ei va fi deplin când fiecare va putea pune acolo un punct de vedere cu cazmaua, cu mătura.

Răzvan Ludu – membru

Ideea de a realiza o hartă verde în România s-a născut în urmă cu mai bine de şase ani. Eu şi prietenii mei eram interesaţi de probleme de ecologie. Am participat la un proiect internaţional în Austria şi am descoperit proiectul absolut întâmplător, navigând pe Internet. Să facem o Hartă Verde a Bucureştiului a însemnat de fapt descoperirea oraşului.

 

Călin Colăcel - membru

Am vrut să punem la dispoziţia concitadinilor un instrumentar care să-i ajute să descopere mai uşor resursele durabile semnificative, să le poată acorda cuvenita importanţă, apreciindu-le reala valoare. Am creat un instrumentar pe care să îl poţi utiliza oricând pentru a-ţi transpune în realitate propria viziune legată de mediul în care trăieşti. Am împărtăşit cu membrii Clubului propria noastră experienţă. Dacă eşti dispus să priveşti altfel decât opac mediul din jurul tău, poţi descoperi lucruri a căror valoare nici nu o bănuiai. Poţi sesiza mai bine contrastul dintre lucrurile bune şi cele mai puţin bune. Asta înseamnă să conştientizezi. Odată ce ai făcut asta, nu mai poţi rămâne pasiv, căci ţi-ai deşteptat deja dorinţa de implicare.

Ruxandra Soare - membru

Să poţi descoperi frumuseţea în lucrurile simple, să vezi ce se întâmplă lângă tine, să-ţi pese de ce nevoi au oamenii, asta te învăţă Harta Verde.
Am inclus proiectul pe lista de priorităţi în 2007, la insistenţele colegilor mei de echipă. Deşi dispuneam de parte din resursele logistice necesare, una dintre problemele spinoase o constituia obţinerea unei finanţări adecvate. Am pornit pas cu pas. Am identificat resurse, am realizat o hartă. Apoi am vrut să vedem viziunea tinerilor despre Bucureşti. Aveam să aflăm alături de ei poveştile necunoscute ale oraşului. Ideile lor au fost puse faţă în faţă cu necesităţile comunităţii şi au început să prindă contur. Aşa s-a născut Club Harta Verde. Am învăţat unii de la alţii şi vrem să mergem mai departe. Vrem să contribuim la îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru oraşul care ne găzduieşte în fiecare zi.